„Formăm Viitorul”, un proiect care aduce împreună întreaga comunitate punând copiii în centrul atenției

mai 11, 2022

Miercuri, 4 mai 2022, a avut loc conferința intermediară a proiectului „Formăm Viitorul!”. Evenimentul a fost organizat la sediul organizației promotoare a proiectului, Fundația YANA, din satul Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

Obiectivul conferinței a fost acela de a prezenta activitățile și rezultatele obținute până în prezent în cele cinci comunități implicate în proiect: comunele Nicolae Bălcescu, Răcăciuni, Filipeni și Mărginei, din județul Bacău, respectiv municipiul Roman, județul Neamț.

Evenimentul a adus laolaltă beneficiari din cele cinci comunități beneficiare, fiind prezenți reprezentanți ai autorităților locale din localitățile implicate, directori și cadre didactice din școlile colaboratoare, părinți și copii beneficiari ai activităților.

Care sunt cele mai importante rezultate ale proiectului până în prezent

Activitățile proiectului vizează teme și grupuri țintă diverse. În centrele de zi ale organizațiilor partenere, Fundația YANA – You Are Not Alone Charitable Foundation, Fundația Sf. Ioan Calabria și Asociația Favor, zilnic au loc activități în care copiii sunt ajutați la teme de către educatori și voluntari și primesc o masă caldă. Tot aici, copiii participă la activități recreative menite să dezvolte abilități de bază și au loc activități sportive în care băieți și fete din categorii sociale diferite se joacă împreună și participă la ateliere de creație. Sunt abordate și subiecte precum siguranța pe internet sau educația pentru sănătate sexuală, copiii conștientizând importanța igienei, alimentației și mișcării. Numeroase activități au loc și la cele 9 școli partenere din localitățile implicate, elevii participând la activități de educație nonformală, iar profesorilor li se oferă șansa să participe la sesiuni de formare prin care învață cum să facă orele mai incluzive și mai animate pentru elevi. Nu în ultimul rând, proiectul implică și numeroși părinți din mediul rural și urban, aceștia participând la activități de educație parentală și grupuri de suport în care află cum își pot îmbunătăți relația cu proprii copii, cum îi pot responsabiliza pe aceștia, cum pot fi mai atenți la nevoile copiilor sau cum să se concentreze mai mult pe potențialul copiilor decât pe greșelile acestora.

În total, până în prezent au participat la activitățile din centrele de zi și din școli implicate în proiect peste 900 de  copii cu vârste între 3 și 18 ani din cele cinci comunități implicate, 120 de părinți și 100 de profesori.

„E nevoie de un sat să crești un copil”

Zicala „e nevoie de un sat să crești un copil” descrie foarte bine abordarea din proiectul „Formăm Viitorul”. Părinți, profesori, autorități sau voluntari, cu toții lucrează împreună pentru a le crește copiiilor vulnerabili șansele pentru a avea o viață împlinită și în care să simtă că societatea a făcut tot posibililul pentru a-i susține în perioada de creștere și formare.

Gabriela Mateiu, directorul Fundației YANA: „În proiectul „Formăm Viitorul!” ne dorim să facem echipă cu cei cu care împărțim responsabilitatea îngrijirii și educării copiilor aflați în situații de risc, să ne îndreptăm către o abordare incluzivă în cât mai multe contexte în comunitățile noastre. Considerăm că lucrul împreună cu colaboratorii noștri din școli și din instituțiile publice locale este atât baza pentru a ne forma o viziune comună asupra a ce avem de făcut fiecare dintre noi în interesul superior al copiilor din comunitate, cât și modul de a acționa în interesul acestora. Rezultatele proiectului de până în acest moment ne arată că, deși uneori anevoioasă – mai ales în contextul ultimilor doi ani, cu toate schimbările pe care le-am trăit, și încă le trăim – cooperarea, parteneriatul ne întăresc și ne fac mai capabili să-i ocrotim și să-i educăm pe cei mai vulnerabili. Cum spune des-citatul proverb african, dacă vrei să mergi repede, mergi singur, dar dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună cu ceilalți”.

Proiectul le oferă copiilor și posibilitatea să interacționeze cu oameni care au pornit din aceste comunități și care au reușit ca, în pofida numeroaselor provocări, să ajungă oameni de succes. „Au fost organizate evenimente de tip Biblioteca Vie, în care două doamne, de meserie polițist și psiholog, ambele născute în comuna Răcăciuni și care au urmat aceeași școală la care învață și copiii în prezent, i-au încurajat demonstrându-le prin exemplul propriei reușite că, indiferent de situațiile și greutățile prin care trec, cu determinare, seriozitate și multă muncă își pot indeplini visele”, spune Ionuț Ciciu, directorul Fundației Sf. Ioan Calabria.

Școala părinților – despre cum poți transforma o comunitate ajutându-i pe părinți să fie mai pregătiți pentru provocările celei mai frumoase „meserii” din lume

Prin activitățile proiectului nu doar copiii învață. Părinții au aflat, de asemenea, cum pot gestiona mai eficient bugetul familiei, cum pot avea grijă de propria sănătate mintală sau cum să păstreze, în relația cu copiii, echilibrul între dragoste și disciplină. Acestea s-au întâmplat în cadrul întâlnirilor organizate sub forma unei „școli a părinților” sau în întâlnirile de tipul Femme-tische, un concept care facilitează schimbul de experiențe între părinți care se confruntă cu probleme sau provocări similare.

„La școala părinților, prin discuții în grupuri restrânse de părinți, am pornit de la ideea că vrem să facilităm schimbul de experiență între aceștie prin împărtășirea experiențelor comune. Astfel, părinții din aceeași comunitate se pot susține unii pe alții și, sub îndrumarea unui facilitator, află singuri răspunsurile la întrebările presante pe care meseria de părinte le-o oferă zilnic”, spune Valeriu Costea, psiholog al Asociației Favor. „Una dintre discuțiile valoroase avute cu părinții a fost cea pe tema sănătății lor mintale și despre modul în care te poți ajuta pe tine ca părinte pentru că cea mai frumoasă moștenire pe care o poți lăsa copilului este un părinte sănătos”, crede Valeriu.

„Formăm Viitorul” este un proiect implementat de Fundația YANA- You Are Not Alone Charitable Foundation, în parteneriat cu Fundația Sf. Ioan Calabria și Asociația Favor. Pentru mai multe informații, puteți accesa pagina oficială a proiectului, www.formamviitorul.ro, precum și pagina de Facebook https://www.facebook.com/formamviitorul.

Proiectul „Formăm Viitorul” se desfășoară în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2023, adresându-se unui număr de cel puțin 945 de copii și tineri din comunitățile implicate. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.365.854 Euro, din care 1.160.976 Euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene și 204.878 Euro cofinanțare publică oferită de Guvernul României în cadrul Programului Dezvoltare Locală derulat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de incluziune socială a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în situații de risc prin promovarea educației incluzive, dezvoltarea de programe complementare procesului educativ, formarea cadrelor didactice și a specialiștilor din instituțiile publice locale și dezvoltare comunitară. Mai multe informții despre finanțator găsiți pe www.eeagrants.ro și www.frds.ro.

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014-2021. Conținutul acestui material nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului.