Cum te numești, câți ani ai și cum ar începe povestea ta scrisă într-o carte?
Mă numesc Clim Georgiana Nicoleta, am 18 ani, iar povestea mea ar începe astfel: 《A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti, o fătucă cu părul castaniu ce ședea întins pe umerii de-un ton măsliniu, ce adesea avea pomeții îmbujorați căci zâmbea covârșitor, nu doar cu buzele-i mici ci și cu ochii strălucitori. Iar dânsa se trăgea din neamul lui Clim, ființă stângace, împiedicată fapt pentru care mumă-sa o certa ore îndelungate. Învăța la Colegiul Național Pedagogic din Bacău pe profil umanist, căci de’ , fetei îi plăceau oamenii rău. De obicei, si dânșii o admirau pe dumisale pentru inima sa darnică, dar din când în când o judecau aspru pentru latura-i sa copilăroasă și firea-i zburdalnică și colerică…》
Care sunt activitățile pe care le faci în calitate de voluntar?
În calitate de voluntar desfășor următoarele activități: acord ajutor beneficiarilor la efectuarea temelor, gestionez/ particip la jocurile desfășurate în timpul programului, organizez/ particip la activitățile destinate dezvoltării personale a copiilor, port discuții personale cu unii dintre beneficiari și supraveghez copiii pe durata întregului program.
De ce ai ales să fii voluntar?
Am ales să fiu voluntar, deoarece acest status mi s-a părut potrivit mie , imaginea cu mine fiind acolo pentru cei ce au nevoie de sprijin m-a încântat. Am luat decizia de a face voluntariat, datorită recenziilor primite. Aveam impresia că poate fi o pasiune de care să nu mă plictisesc repede și care să fie o sursă inepuizabilă de fericire, respectiv de împlinire. Înainte să fac voluntariat la centrul Curcubeu m-am înscris ca voluntar în alte asociații. La început eram reticentă cu privire la voluntariatul în cadrul unui centru de zi pentru copii. Nu eram sigură dacă o să am răbdarea necesară, dacă nu o să devină o activitate monotonă, sau dacă o să mă integrez în grupul de voluntari, dar prietena mea mi-a povestit despre modul în care lucrurile se desfășoară la centrul Curcubeu și despre cât de călduroase sunt persoanele de acolo, mai ales, copiii. Așa că, într-un final am decis să mă înscriu ca voluntar. Pot spune, cu toată încrederea că nu regret decizia luată. Am găsit o lume fantastică, o lume în care mă simt mai bine ca acasă, am descoperit lumea în care aparțin și a cărei lipsă o simțeam, o lume de o mie de ori mai frumoasă decât un curcubeu.
Care este secretul comunicării cu cei mici? Ce faci ca să te poți face înteles/înteleasă?
Nu consider că există un secret cu privire la comunicarea cu cei mici. Fiecare găsește un mod potrivit lui care să faciliteze relaționarea cu prichindeii. Uneori, aceeași modalitate nu se mulează tuturor beneficiarilor, așadar ești nevoit să găsești alte soluții. Cu unii trebuie să fii mai strict față de alții și viceversa, unii au nevoie să fie motivați într-o măsură mai mare decât alții, depinde de personalitatea lor. Personal, prefer să iau postura de prieten în favoarea celei de voluntar în relația cu copiii, astfel încât ei să se simtă în largul lor în prezența mea. Nu doresc ca funcția de voluntar să fie percepută de copii ca o autoritate, ci mai degrabă, ca un prieten, sau ca un frate / o soră mai mare pe care te poți baza. Ca beneficiarii să se deschidă în fața ta trebuie să fii de a lor: să te joci cu ei, să te distrezi la fel de mult ca ei, să fii de partea lor, să te implici, să le oferi căldură și încredere. Ca ei să se deschidă în fața ta, prima oară trebuie ca tu să te deschizi în fața lor. Ca ei să te înțeleagă, trebuie mai întâi de toate tu să îi înțelegi pe ei, să te pui în papucii lor și să vezi ce le lipsește și cum pot umple acele goluri. Copiii sunt ființe pline de empatie, care sunt capabile să-ți înțeleagă problemele, dar, ca să-ți ofere înțelegerea de care ai nevoie, trebuie mai înainte de toate să le arăți că ești om.
Ce vrei să te faci cand vei fi mare?
Nu am decis încă ce doresc sa fiu când voi fi mai mare pentru că nu am descoperit încă o meserie care să îmi placă atât de mult încât să o practic zilnic ani la rând. Gândul la viitorul meu și la faptul că mai e puțin si trebuie să decid ce profesie voi avea mă îngrozește. Desigur că am câteva idei, dar nu sunt cele mai bune, sau nu-mi surâd atât de tare pe cât ar trebui. Momentan iubesc un singur lucru și anume să fac voluntariat, dar nu cred că pe viitor pot trăi din voluntariat așa că sunt nevoită să găsesc cât mai curând soluția ideală.
Ne poți povesti o întâmplare care te-a impresionat?
De-a lungul a 18 ani pot spune că am experimentat sau am fost martoră la câteva întâmplări mai uimitoare, unele chiar admirabile, însă, un fapt ce m-a impresionat cu adevărat este puterea copiilor de a trece peste poverile zilnice. Chiar înainte de a mă înscrie ca voluntară la centrul Curcubeu, am fost înștiințată că beneficiarii provin dintr-un mediu defavorizat, dar am realizat gravitatea situației în fața căreia copiii sunt puși, fără voia lor, mai târziu, când am aflat poveștile lor de viață, când am văzut unde locuiesc și la ce tratamente sunt supuși. Pentru un moment, mi se părea imposibil ca suflețelele inocente, mai mereu cu un zâmbet larg pe față și pline de iubire, care vin la centru, să fie aceeași copii care sunt nevoiți să suporte nedreptățile în cauză. Astfel, am fost și încă sunt profund impresionată de puterea lor de a trece peste, de modul în care tratează cu detașare greutățile pe care niciun copil n-ar trebui să le experimenteze, de modul în care se bucură de cea mai mică fărâmă de iubire primită și în schimbul ei dau uitării, preț de câteva ore, durerile apăsătoare de „acasă” și oferă înmiit, înapoi, către personal și voluntari. Sunt impresionată de înțelepciunea de care dau dovadă, de faptul că nu se victimizează, ba din contră, empatizează cu problemele infime ale altora și le dăruiesc sprijinul necesar.
Te trezești într-o dimineață și poți schimba trei lucruri în lumea aceasta, care sunt acelea?
EN 
RO 